Suntem un ONG tânăr, ca un mugur format care vrea să crească, scopul final fiind o lume cu mai puțină suferință. Ne-am orientat asupra animalelor a căror suferință ne-a marcat existența încă din copilărie. Acum ne simțim puțin mai mari și vrem să credem că putem ajuta mai mult.
Ni s-a spus deseori: ”De ce nu faceți un ONG? Oamenii ar putea dona cu mai multă încredere...” Ei bine, am făcut acest ONG iar unii prieteni ne-au donat diverse sume pentru a ne încuraja după descurajantă nebunie birocratică... dar un număr mic de oameni nu poate susține schimbarea pe care ne-o dorim cu toții. Nu mai vrem să vedem animale suferinde, accidentate, abandonate, bolnave, nu mai vrem să vedem ignoranța oamenilor, indiferența care doare atât de mult...
Unul dintre aspectele
care ne-au apropiat pe mine și Corina a fost dragul de animale. Îmi amintesc că
acum 4-5 ani mergeam împreună cu bicicletele spre Grid când am întâlnit pe drum
o cățelușă înfometată cu 4 pui. Stătea pur și simplu în mijlocul drumului privind
disperată după ajutor. Ne-am oprit, i-am luat de pe șosea și stăteam și ne
gândeam amândouă ce am putea să facem, cum i-am putea ajuta. Amândouă aveam
câini acasă și nu ne permiteam adopția altora. Cred că atunci a fost unul
dintre multele momente în care am simțit cel mai intens curajul, altruismul și
imensa iubire a Corinei, atunci când a spus că vom găsi o soluție, că nu-i
putem lăsa pe câmp și să o ajut să punem puiuții în coșurile bicicletelor și
să-i aducem acasă împreună cu mama lor. Din fericire chiar pe drum au fost
primiți în curtea unei familii. De atunci am mai găsit mulți alții și am făcut
loc în casele și curțile noastre pentru mai mulți.
Am avut parte de multe
experiențe triste, am vărsat multe lacrimi amare, am privit neputincioasă la
suferința multor ființe... În copilărie am fost foarte afectată de indiferența
oamenilor mari care treceau pe lângă un animal rănit, întorcând privirea în
altă parte și evitând pe cât posibil suferința mută din ochii blânzi care
cerșeau alinare. Această indiferență invita depresia în viața mea de
copil/adolescentă/tânără și apusul speranței într-un viitor mai bun. Am
învățat, ca mulți alții, să întorc și eu privirea dar, de fiecare dată, simțeam
cum se forma o nouă fisură în inima mea. Vreau acum să vindec și să mă vindec.
Vreau să ofer copiilor empatici, sensibili, acea speranță, oricât de mică ar
fi, că fiecare viață contează și merită să fie respectată și onorată.
În alte țări există acele
SPCA - Society
for the Prevention of Cruelty to Animals, poate ați urmărit emisiunile TV
care prezentau cazuri în care interveneau și întregul proces prin care treceau
animalele salvate. Mereu se menționa la finalul emisiunii că astfel de
organizații nu ar putea exista fără ajutorul comunității și că sunt susținute
prin donații... Majoritatea Ong-urilor de la noi din țară au reușit să obțină
colaborări cu organizații din alte țări care, printre altele, se ocupă și cu strângeri
de fonduri pentru campanii de sterilizare în România. Din păcate noi încă nu am
reușit să obținem o astfel de colaborare, se pare că cererile venite din estul
Europei sunt mult prea numeroase... Așa că ne-am gândit să găsim soluții
locale. Una dintre ele ar fi următoarea: suntem multe mii de locuitori în UAT
Călan (nu are rost să menționăm un număr pentru că se pare că datele oficiale
nu corespund cu cele reale) dar dacă cel puțin 1000 de locuitori ar dona lunar
10 ron, s-ar strânge 10 000 ron, bani cu care am reuși să facem foarte multe.
Știm că prin astfel de articole ajungem la prea puțini oameni așa că vă
rugăm să ne ajutați așa cum puteți dacă rezonați cu ideea că trebuie găsite
soluții urgente pentru animale. Ne puteți ajuta prin a distribui articolul,
prin donații de orice fel, prin adopții, prin completarea formularului 230 (prin
care donați până la 3,5% din impozitul pe profit din anul anterior – nu sunt
bani pe care trebuie să-i ”scoateți din buzunar”, sunt bani din impozitul luat
de stat anul trecut), prin implicare fizică, prin diverse colaborări, idei...
Noi vom crea afișe ca să ajungem la cât mai mulți și ne vom gândi la soluții
simple prin care să puteți dona orice sume.
Vrem să organizăm
campanii de sterilizare (în special cele cu ambulanța mobilă prin care putem merge
în fiecare localitate eliminând astfel problema deplasării animalelor), să
putem interveni acolo unde este nevoie de ajutor dar sunt dificultăți
financiare, să găsim soluții în diverse cazuri, să stabilim o strategie optimă
pentru ca suferința animalelor să înceteze... pentru a ne vindeca.
Ne-am propus să facem și mici filmulețe cu diverse cazuri și cât mai multe poze și sperăm ca astfel să vă oferim acel impuls de care este nevoie pentru a vă provoca să acționați.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu